Socialismul presupune ca statul este capabil sa conduca economia mai bine decat piata. Asta presupune ca birocratii care lucreaza la Consiliul Central de Planificare, folosind datele de la Institutul National de Statistica, vor analiza sutele de mii de produse si servicii cerute in economie si vor stabili in locul pietei cat si ce sa se produca anul viitor.
Daca te uiti la numarul produselor si serviciilor, deja ai imaginea unei sarcini imposibil de rezolvat, dar hai sa zicem ca folosesc supercomputere si reusesc sa modeleze matematic toata complexitatea pietei.
Rezultatul calculelor sunt decizii sub forma urmatoare: avand in vedere cresterea populatiei si evolutia cererii de locuinte, CCP hotaraste ca se vor face 10.000 de case si apartamente. Pentru aceasta va fi nevoie sa se produca 80.000 usi, plus inca 40.000 de usi care vor fi cumparate de cei care isi reamenajeaza casele. Cum capacitatea de productie este de numai 100.000 de usi, guvernul va decide infiintarea unei fabrici de usi in jud. Suceava. Daca nici un antreprenor nu doreste sa investeasca, atunci statul poate horari ca fabrica sa se construiasca cu fonduri de la guvern.
Pentru ca fabrica sa functioneze este nevoie de un numar de 200 de muncitori si ingineri de prelucrare a lemnului, numai ca acestia nu sunt disponibili in Suceava, ci in alte 4 orase ale tarii si nu doresc sa se mute la Suceava, nici in schimbul unui salariu dublu. Un salariu mai mare ar insemna refacerea intregului plan. Guvernul are acum doua alternative: sa ii oblige sa vina la Suceava, sau sa renunte la planul central. Guvernele aleg de obicei prima varianta, asa ca adio democratie!
Din pacate pentru socialism, nici macar atunci cand reuseste sa-si asigure resursele prin coercitie socialistii nu pot conduce economia. Lucrarile intarzie, cantitatile sunt diferite, publicul nu reactioneaza asa cum a fost planificat si planul pur si simplu nu functioneaza. Asta este motivul pentru care economiile socialiste se confrunta tot timpul cu excedente la unele produse si crize la altele.