book reviewmanagement

Sase palarii ganditoare – Edward de Bono

6+thinking+hats
Tocmai am terminat de ascultat cartea lui Edward de Bono, 6 Palarii Ganditoare, ca audiobook, in lectura lui Vlad Ivanov.

Cartea mi-a dat sentimentul unei descoperiri importante, sentiment pe care numai cartile cu adevarat esentiale mi-l induc.

Metoda sedintei este cea mai raspandita metoda de luare a deciziilor folosita atat de companii, cat si de guverne si organizatii non-guvernamentale. Majoritatea deciziilor importante se iau, in fiecare zi, in cadrul unor sedinte.

Aici avem doua probleme majore:

  1. Metoda sedintei este una dintre cele mai proaste pentru luare deciziilor, fiind afectata de fenomene ca ”group think”. De asemenea, sedintele sunt notorii pentru faptul ca nu reusesc sa stimuleze creativitatea si nici sa capaciteze participarea tuturor celor care iau parte la sedinta.
  2. Ca si cum problemele inerente ale metodei sedintei nu ar fi de ajuns, zdrobitoarea majoritate a sedintelor au loc cu ignorarea bunelor practici cum ar fi: anuntarea prealabila a agendei; pregatirea prealabila a participantilor; setarea unei durate maxime si a unor obiective etc.

Edward de Bono adauga listei faptul ca prin design, creierul nostru nu se poate concentra simultan asupra mai multor aspecte ale unei probleme. Din acest motiv, in timpul sedintelor obisnuite, informatiile se amesteca adesea cu sentimentele, rationamentul cu intuitia, adevarul cu simularea, rezultand un amalgam dezordonat, care ne ascunde informatiile si ne prejudiciaza deciziile.

Edward de Bono a sintetizat o metoda de analiza si desfasurare a sedintelor care permite analizarea datelor si faptelor dintr-o singura dimensiune la un moment dat, astfel incat creierul nostru sa nu fie depasit de situatie. Prin alternarea acestor dimensiuni, orice problema este discutata din toate punctele de vedere, focalizat si necombativ, permitand luarea unei decizii bune.

Pentru a face procesul usor de inteles si aplicat, de Bono a aliniat fiecare dimensiune sub o palarie, dupa cum urmeaza:

  1. Palaria alba permite colectarea faptelor, fara niciun fel de interpretare.
  2. Palaria rosie permite participantilor sa-si exprime emotiile si intuitiile, fara nevoia de a le justifica.
  3. Palaria neagra ii indeamna pe participanti sa caute barierele si amenintarile la adresa proiectului/ deciziei.
  4. Palaria galbena se aplica identificarii beneficiilor care ar putea fi atrase de decizie.
  5. Palaria verde permite participantilor sa fie oricat de creativi pot, fara teama de ridicol.
  6. Palaria albastra este palaria gandirii despre gandire. Sub aceasta palarie se planifica sedinta, se trag concluzii si se stabilesc reguli.

Metoda lui de Bono mi se pare atragatoare in special din cauza numeroaselor sedinte lungi, neproductive si daunatoare la care am participat in cariera mea. Deciziile catastrofale luate in aceste sedinte au facut atat rau, incat perpetuarea acestui mod de a lua deciziile mi se pare o nebunie. Iata de ce am simtit ca metoda lui de Bono ofera sansa desprinderii de mult hulita sedinta.

Mi-ar face placere sa asist o companie destul de curajoasa pentru a incerca metoda lui de Bono.

Marian Hanganu

Marian Hanganu

I am a professional in marketing and sales. I am proud of being called a salesman. I am a free man. I am a father and a husband.

3 Comments

  • Mind Master spune:

    Cei doritori sa incerce metoda pot consulta lista trainerilor autorizati la http://www.debonothinkingsystems.com. Alte formate incalca drepturile de proprietate intelecutala.

  • Dragul meu,
    nu am sa-ti sterg comentariul care spune „cumparati de la mine sau infruntati legea drepturilor de autor”!
    Ma bucur ca exista traineri certificati pentru a preda metodele lui De Bono si le urez tuturor succes!
    Cand De Bono a scris carti in care isi descrie metoda, el a dat dreptul tuturor cititorilor sai de a o incerca fara sa apeleze la un trainer certificat.
    Ca sa fii trainerul unei companii trebuie sa dai alte motive decat o amenintare, iar asta este reprosul pe care ti-l fac in mod direct pentru mesajul tau. E si un sfat dezinteresat, pe de alta parte!

  • Anonymous spune:

    Marian..daca observi unii ajung stapanii mintilor si isi cer drepturile ca sa nu-si piarda…..mintile!

Leave a Reply