Ma amuz de fiecare data cand un manager occidental care nu traieste in Romania, dar are in subordine romani, imi povesteste despre dificultatile cu care se confrunta.
Cand omul e expat, traieste aici, incepe sa inteleaga „sufletul neamului romanesc”, dupa cum spunea Constanti Radulescu-Motru, asa ca nu mai e la fel de amuzant cu cei aflati la distanta. Cei aflati la distanta se asteapta ca romanul sa execute conform ordinului, asa, cam ca neamurile germanice, sau macar sa se opuna fatis daca nu este de acord, ceva in stilul francezilor sau italienilor.
Romanul nu se opune fatis unui ordin pe care il considera gresit, dar pe care nu il poate discuta, pentru ca nu i se permite. Nu, el asteapta momentul potrivit si submineaza aplicarea ordinului. Ridica exceptii, face pe prostul, „greseste” din lipsa instructiunilor clare, amana aplicarea din considerente care mai de care mai creative, incearca sa opuna ordinului care nu-i place un alt ordin, al unei autoritati superioare etc. Metodele sunt numeroase, dar substratul este o rezistenta tacuta si, in general, eficienta. E o rezistenta care il oboseste pe „inamicul” din deadquarter, un razboi de uzura din care acesta pierde cel mai mult, caci planul lui incepe sa para prost conceput, prost aplicat, sau amandoua pe masura ce trece timpul.
Transilvania a stat aproape 1.000 de ani sub conducerea ungurilor si austriecilor. Moldova si Tara Romaneasca au stat 300 de ani sub suzeranitate otomana. Vlahii au stat peste 200 de ani sub conducere cumana, au fost sub slavi, avari, pecenegi si alti migratori. In loc sa dispara, i-au romanizat pe cei mai multi dintre ei. Cand am luat Dobrogea inapoi dupa 400 de ani de dominatie otomana, romanii erau minoritari, dar erau inca acolo!
Cand traiesti intr-un voievodat mic, inconjurat de cele mai mari puteri, inveti cand sa lupti si cand sa faci pace, cand sa semnezi tratate si cand sa le incalci.
Strategia asta ne-a folosit adesea: am pacalit puterile europene si am facut unirea principatelor; ne-am folosit de conjuctura favorabila si ne-am aliat cu rusii contra otomanilor pentru a ne castiga independenta; am facut Romania Mare dupa ce am pierdut si am capitulat in timpul Primului Razboi Mondial; am evitat distrugerea masiva a tarii intorcand armele in al II-lea Razboi Mondial etc.
Rezistenta tacuta, razboiul de uzura e in mostenirea noastra culturala si istorica. Uneori ne-a servit, alteori nu ne-a permis sa facem salturi indraznete. Noua nu ne place trasatura asta a noastra, motiv pentru care ii admiram pe polonezi sau sarbi, specialisti in a lupta fara sanse contra unor forte covarsitoare.
Inseamna cumva asta ca romanii sunt negestionabili? Nici pomeneala!
Adevarul este ca daca vrei sa obtii rezultate de la romani, nu poti miza pe forta bruta pe care ti-o da ierarhia. Ca sa faci treaba cu ei, trebuie sa le dai sentimentul ca au fost consultati, ca sunt ascultati, ca parerea lor conteaza, ca prezenta lor e importanta.
Pai asa e cu toti oamenii, veti spune. Asa este, romanii raspund la aceeasi stimuli motivatori ca toti ceilalti. Diferenta intre ei si ceilalti nu este ce fac atunci cand sunt motivati, ci cum reactioneaza cand se incearca motivarea negativa prin frica, intimidare si forta.
Eu n-am avut niciodata o problema sa lucrez cu romanii. E si normal: si eu sunt roman, asa ca stiu ce sunt rezistenta tacuta, sabotajul si razmerita (numai cand dusmanul are o zi proasta).
