salesvanzari

Life is sales, everything else are details

bani+si+apreciere+la+bursa

Nu mai tin minte unde am auzit expresia, dar mi s-a intiparit in minte pentru ca am reflectat ceva timp la ea.

Multi oameni nu numai ca nu se vad ca avand de a face cu vanzarile, dar se simt chiar jigniti daca indraznesti sa sugerezi ca ar avea un rol in vanzari. Este o atitudine paguboasa, pentru care sunt vinovati scoala, familia, societatea, prietenii, colegii si noi insine.

Tot ceea ce folosim a fost creat pentru a fi vandut si cumparat. Chiar si serviciile publice au fost platite prin taxe si apoi sunt „vandute”, iar noi le „cumparam” atunci cand apelam la institutiile statului pentru ele. Uneori nici nu le solicitam, ci doar ne bucuram de ele, cum ar fi cazul sigurantei publice.

Una peste alta, cand ne ducem sa ne angajam, vindem capacitatea noastra de munca si timpul disponibil unui angajator care le cumpara. Cand cerem o marire de salariu, vindem beneficiile viitoare ale muncii noastre.

Fara vanzari societatea noastra s-ar prabusi. Laptele nu ar mai fi livrat la magazin, electricitatea nu ar mai ajunge in case, alimentele s-ar strica in curtea producatorului etc. In cateva saptamani majoritatea oamenilor care locuiesc in orase ar fi morti.

Sigur ca exista alternativa comunista, in care toeretic vanzatorii si cumparatorii nu mai joaca dupa mana invizibila a lui Adam Smith, ci dupa regulile lui Marx si Engels. Prima observatie este ca nicaieri comunismul nu a fost capabil sa elimine vanzarea-cumpararea si piata; a doua observatie este ca ne-am prabusit complet in comunism si am si ramas cu 50 de ani in urma tarilor capitaliste.

Ori de cate ori cerem unui apropiat sau unui strain sa faca ceva in schimbul la altceva, facem vanzari. Chiar si cand ne casatorim, ii vindem celuilalt perspectiva de a imbatrani impreuna si de a avea urmasi impreuna.

A excela in vanzari inseamna a excela in viata. Ati vazut vreodata un mare vanzator zbatandu-se in saracie? Puneti mana si invatati sa vindeti: e o meserie si se poate invata, nu e o arta ca sa aveti nevoie de talent!

Marian Hanganu

Marian Hanganu

I am a professional in marketing and sales. I am proud of being called a salesman. I am a free man. I am a father and a husband.

Leave a Reply