Cum cere un angajat o marire de salariu?
De obicei cere sefului direct sau directorului companiei o intrevedere si ii solicita pur si simplu marirea de salarii, aratand ca el/ea are nevoie de acesti bani. Daca directorul nu crede ca angajatul merita marirea de salariu, atunci la randul sau ii explica politicos ca ar dori sa-i ofere marirea de salariu, dar nu poate pentru ca afacerile nu merg chiar atat de grozav sau exista niste reguli pe care nu le poate schimba; ii trebuie aprobarea unui superior ierarhic care i-a spus ca nu mai accepta mariri de salariu sau orice alta minciuna politicoasa.
Ma gandeam deunanzi ce s-ar intampla daca cei doi ar fi loviti brusc de fenomenul din filmul „Mincinosul Mincinosilor (Liar Liar)” cu Jim Carey, al carui erou principal nu mai poate minti pentru o perioada determinata, iar a carui viata se transforma intr-un cosmar pentru ca nu mai poate spune „minciunile politicoase” de tipul celor de mai sus. Cam acestea sunt dialogurile care mi le evoca o atare posibilitate:
Director: – Adevarul este ca nu vreu sa-ti ofer aceasta marire de salariu. Daca ma intrebi pe mine, performanta ta curenta nu justifica nici salariul tau actual. Ti-as micsora salariul pe loc, dar nu vreau sa lucrezi si mai prost decat acum sau sa pleci, pentru ca nu vreau sa intram intr-un proces de recrutarea cum. Onest vorbind, nu esti chiar de dat afara, dar nici de marit salariul.
Angajat: – Dar v-am spus ca am nevoie de acesti bani.
Director: – Mda, mi-ai spus, dar nevoile tale ma lasa rece, asa cum si nevoile mele te lasa rece pe tine. Stiu ca am tot vorbit despre „compania noastra – familia noastra” dar e o minciuna. Familiile noastre sunt acasa. Prietenii nostri sunt altii. Daca pleci din compania noastra pentru o oferta mai buna maine, peste un an nu vei mai fi in legatura cu aproape niciun coleg dintre cei cu care ai lucrat aici. Ma vei uita si te voi uita. Nu ne poti iubi, pentru ca mintea ta e ocupata cu alti oameni si nu te putem iubi pentru ca mintea noastra e ocupata cu familiile si prietenii nostri apropiati.
Angajat: – Asta inseamna ca nu va pasa deloc de mine?
Director: – Ba imi pasa, dar nu atat de mult cat sa-ti acord o marire de salariu pentru a-ti rezolva problemele tale care ma intereseaza foarte putin.
Angajat: – Asta inseamna ca nu voi primi niciodata o marire de salariu?
Director: – Nu, nu inseamna asta. Daca vrei o marire de salariu, ar trebui sa discutam despre performanta ta si ce poti face pentru a o imbunatati. Daca vrei o marire de salariu, hai sa discutam cum poti fi tu atat de util departamentului tau incat sa iti ofer o marire de salariu.
Angajat: – Si daca fac tot ce vom stabili noi, impreuna, de ce v-ati tine de cuvant si mi-ati mari salariul?
Director: – Sunt un om de cuvant, dar nu iti cer sa te bazezi pe asta, ci pe logica. Daca reusesti lucrurile pe care le vom decide impreuna, am sa-ti ofer o crestere de salariu fie si numai de teama sa nu pleci in alta parte. Vezi tu, cand vei reusi sa devii atat de bun, nu inseamna ca nu va mai exista posibilitatea sa fii inlocuit, ci doar ca ne va costa mult mai mult sa te inlocuim, decat ne-ar costa acum. In plus, noul venit va cere probabil un salariu mai mare, asa ca de ce sa nu economisim timp si bani oferind angajatului nostru un salariu competitiv?
Zecile de ani de retorica socialista, in care angajatul si angajatorul sunt legati de mai mult decat interesul comun si o tranzactie comerciala, au dus la practica minciunilor politicoase. Asta si natura umana, desigur.
Angajatul care doreste o marire de salariu ar trebui sa provoace o discutie despre performanta sa si sa-si formuleze cererile argumentand de ce merita mai multi bani. El trebuie sa ceara un salariu mai mare promitand performanta superioara (apoi trebuie sa o livreze). In felul acesta, el va alinia interesul sau cu al sefului direct si cu cel al companiei. Asa are sanse reale sa obtina marirea de salariu.
Este si o pozitie mai demna pentru angajat. La urma urmei, el nu cerseste, ci negociaza si negociaza de pe pozitia de partener, nu de iobag.
Doamnule Hanganu ati scris un articol foarte bun valabil insa doar in mediul multinationalelor. Daca eu ma duc cu o asemenea cerere la directorul de resort (la „compania” noastra de provincie) intr-un minut jumate cel mult dialogul se incheie cu o amenintare subtila sau concediere.
Daca modul in care trateaza cererea este amenintarea subtila sau explicita, inseamna ca nu insemni destul pentru ei. Trebuie sa devii atat de util, incat sa tremure la gandul ca te-ar putea pierde. Daca nu reusesti asta, nu prea merita sa lucrezi acolo, nici pentru tine si nici pentru ei.
Problema este urmatoarea. Daca mergi la compania de „provincie” dupa 3-6 luni da afirmatia lui Vlad este corecta.
Daca in acea companie ai o experienta de minim 1 an; relatiile pe care le ai cu cel mai important lucru pe care il are aceasta (portofoliul de clienti) sunt excelente si din clientii companiei s-au transformat in clientii tai personali nu esti amenintat voalat cu demiterea……..
Asa ca e important si in ce moment te duci si ce argumente pe care compania le stie ai