viata

Cum m-am indragostit de Costa Rica

frutas-del-mercadoAm simtit intotdeauna ca ar trebui sa spun aceasta poveste.

In martie 1998 ajungeam in Costa Rica dupa o calatorie de doua zile. Copilul nostru avea un an si jumatate si era foarte racit. Dupa o escala la Londra, am ajuns in Ciudad de Mexico, unde am fost nevoiti sa ramanem peste noapte, pentru ca zborul care trebuia sa ne duca la San Jose fusese anulat din cauza unei eruptii vulcanice din Guatemala.

A doua noapte, la ora 22:00, am plecat din Ciudad de Mexico, cu destinatia San Jose, Costa Rica, unde stiam ca vom ramane cel putin inca un an. Eu urma sa preiau postul de secretar economic al Ambasadei Romaniei in Costa Rica. Pe la ora 11:00, avionul s-a intors catre Mexic, din cauza unui accident care avusese loc la aterizarea unui avion de mici dimensiuni pe aeroportul Juan Santa Maria din San Jose. Dupa cateva ore petrecute in avion, in Ciudad de Mexico, am decolat din nou pentru San Jose, unde am ajuns complet distrusi de oboseala pe la ora 5 dimineata.

Un coleg de la Ambasada Romaniei ne-a reperat cu greu, pentru ca nu aratam deloc a diplomat (purtam o pereche de blugi albi, sandale si un tricou de bumbac). Pe drum nu am vazut mare lucru. Stiu ca am ajuns practic teleghidat in noua noastra locuinta, am facut un dus si am adormit bustean.

Aproape de pranz m-am trezit. Pe fereastra intra soarele si din pat vedeam un cer albastru, de un albastru ireal. Am coborat la micul dejun. Sotia mea era treaza de mult. Administratorul ambasadei, dl. Vasie Sisu si sotia dansului ma asteptau.

Oameni cumsecade si prietenosi, aveau experienta altor noi veniti si ne facusera un program de localizare in Costa Rica. Urmatoarea activitate-cumparaturi la piata de fructe si legume.

Cladirea Ambasadei era o vilacu etaj, de vreo 600 mp. Curtea din fata cladirii era umbrita de un arbore de cafea, care convietuia cu cativa palmieri. Bulevardul era strajuit de palmieri, ceea ce ii dadea un aer exotic.

Pe drumul spre piata de fructe priveam pe geamul automobilului ca un copil plecat in prima lui excursie, fermecat de frumusetea tropicala a capitalei costaricane. Drumul a fost scurt – doar cateva strazi, poate 2 kilometri distanta. Am coborat din masina chiar in capul unei strazi care se transforma la sfarsit de saptamana in piata de fructe si legume tropicale.

Ina avea o palarie din pai cu boruri mari. Tenul nostru alb ne trada in multimea de localnici bronzati, maslinii sau chiar negri.

Strada cobora abrupt pana la jumatate, pentru a urca apoi la fel de abrupt spre capatul celalalt, care era astfel complet vizibil din locul unde stateam eu. Drumul se infigea aproape in muntele care erupea la capatul strazii si ale carui creste urcau abrupt pentru inca cateva sute de metri, conturandu-se pe acel cer albastru inchis, care a ajuns sa ma obsedeze de atunci. Strada arata ca o arca a fructelor si legumelor de toate felurile, o simfonie de culori si mirosuri imbietoare.

Odata intrat intre tarabe, am fost asaltat de arome necunoscute, de imaginile unor fructe si legume necunoscute mie, de texturi nemaivazute care ma imbiau sa ating si sa miros fiecare exponat.

Vanzatorii erau prietenosi, iar insotitorii mei se angajau in lungi discutii al caror subiect principal eram noi, proaspat sositii in capitala costaricana. Multi alegeau sa ne faca cadou cate un fruct si nimeni nu pierdea ocazia sa ne ureze bun venit. La vremea aceea inca nu vorbeam spaniola, dar nu era necesar pentru a intelege mesajul general. Ina vorbea o spaniola castiliana, care contrasta cu costaricana cu accente rurale pe care o auzeai pretutindeni in piata.

M-am uitat la Ina si mi-am dat seama ca si ea simtea acelasi lucru ca si mine: ca vom fi foarte fericiti in Costa Rica. Si asa a fost.

Marian Hanganu

Marian Hanganu

I am a professional in marketing and sales. I am proud of being called a salesman. I am a free man. I am a father and a husband.

Leave a Reply